Rugaciune


Doamne, Iti multumesc ca m-ai creat. Te slavesc pentru ochii care mi i-ai dat si vad tot ce ai creat in jurul meu. Iti multumesc pentru fiecare floare si fir de iarba, pentru copaci si pentru fiecare planta de care te ingrijesti dand ploaie la timp. Te laud ca pot sa aud pasarelele care te lauda in fiecare dimineata fara sa oboseasca si fara sa astepte vreo rasplata. Iti multumesc ca mi-ai dat ratiune si pot sa ma gandesc la Tine, cat esti de maret si desavarsit in tot ce faci. Tu esti Dumnezeul meu, in care ma incred, scutul meu si adapost pentru sufletul Meu, la Tine alerg si vreau sa ma satur de prezenta Ta. Tu faci ca sufletul meu sa tresara de bucurie atunci cand aud glasul Tau de Tata, care ma cheama. Doamne, Tu esti Tatal Meu care se ingrijeste de Mine si in a carui brate ma arunc atunci cand sunt obosit pe cale. Invioreaza-mi sufletul Domnul Meu si ma voi bucura in Tine, unge-ma cu untdelemn de bucurie si iti voi canta toata viata mea. Gura mea nu va tacea si te va glorifica pentru ca esti vesnic, si cerurile cerurilor nu te pot cuprinde. Si de ce sa ma tem? Tu esti cu mine cand Te chem! Tu ma hranesti in fiecare zi, imi dai apa sa beau si ma ocrotesti de vrajmasii sufletului Meu! Ingerii Tai ma vad zi si noapte si vin in ajutorul meu. Voi inalta Numele Tau in mijlocul vrajmasilor Tai ca sa cada cu fata la pamant rusinati. Cei ce te ocaresc fara temei sa fie dati de rusine si cei ce nu Te cunosc sa vada Ca esti un Dumnezeu viu si adevarat. Tu esti Sfant, Sfant, Sfant Dumnezeul Meu. Nimeni nu este ca Tine. Fii Glorificat, inaltat si binecuvantat in veci, in Numele Domnului Isus Christos! Amin.

Comments

Popular posts from this blog

Aș vrea să fiu