Foamea de Dumnezeu

Cat de mult ne dorim sa simtim o farama din iubirea eterna a lui Dumnezeu in fiecare clipa? Unii cred ca o predica buna, sau un program frumos poate satura un suflet obosit si insetat de iubire. Pastorul meu din copilarie imi aduc aminte de zambetul lui, care ma asigura ca e bucuros cand ma vedea si am un loc special in inima lui. Dar ce loc special avem in inima lui Dumnezeu? Citind articole, bloguri, opinii pe diferite situri, observ ca lumea se imparte in doua: unii care sunt foarte multumiti cu ceea ce vad, aud si traiesc si altii care sufera in tacere si cauta, cauta mult dorita hrana sufleteasca care sa ii sature. Nimic nu poate satura un suflet doar prezenta lui Dumnezeu si cuvantul Sau, nu numai ca il satura dar te face sa te simti ca esti un izvor ca tasneste, o fantana plina, ca esti un vas plin care da peste el.

Am in minte ceea ce a spus bogatul sufletului sau: mananca si bea suflete ai bunatati pentru multe zile, iar Dumnezeu l-a catalogat ca fiind nebun. Sufletul nu se satura cu orice. Poti sa ii dai programe, divertisment, distractie dar ramane un strigat continuu dupa Dumnezeu.

Eu cred ca daca L-ar gasi oamenii pe Dumnezeu in locurile unde se pretinde ca "este prezent" nu ar fi cearta intre frati, disensiuni, prejudecati, judecati, acuze, jigniri si alte lucruri ca acestea.

Cand orbul din nastere a venit l-a Isus, in loc sa fie interesati cum se poate vindeca un om ca acesta, ei erau curiosi sa vada cine a pacatuit,a cui este vina ca a ajuns omul acesta asa. Si facand o paralela cu situatia moderna, sa zicem se afla ca tatal orbului a fost un afemeiat alcoolic. Cine ar zice: da pentru acest om trebuie sa postim sa ne rugam ca sa fie vindecat. In schimb daca ar veni acelasi om dintr-o spita "preoteasca" s-ar trimite e-mail la cele mai mari Biserici si la cei mai mari vindecatori. Sa revin la ideea cu vinovatul. Ma sperie cat de multi sunt si azi panicati ca nu se iau masuri destul de drastice in unele situatii de pacat. Dar acel orb lasat orb, pentru ca unii au gasit pacat in cazierull lui, va fi nevoit sa mearga la medic tot restul vietii, va avea nevoie de sprijin, ajutor, in loc ca el sa devina o persoana integra si sa fie ajutor pentru altii. Asadar ai cui raman orbii nostri?

Acel orb, daca e lasat asa va trebui sa isi implineasca rolul in societate, in familie, poate in Biserica si fara suportul de care trebuia sa aiba parte.

Cautatorii de iubire divina, as vrea sa va spun sa nu dezamagiti! Dumnezeu nu a murit! Dragostea lui nu s-a inputinat nici nu s-a schimbat. Asa cum oceanele nu se inputineaza daca cineva ia in fiecare zi vase intregi de apa, nici iubirea Lui pentru noi nu s-a schimbat!